Târgul locurilor de MUNCĂ are loc vineri, 26 august, pe Pietonalul ȘTEFAN cel Mare

0
201

În cadrul programului Sărbătoarea Diasporei – Iașul este acasă! – ediția 2022, vineri, 26 august 2022, între orele 11.00 și 16.00, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, vă invităm să participați la Târgul de locuri de muncă pentru diaspora, dedicat informării românilor din diaspora asupra oportunităților de angajare pe piața muncii ieșene și posibilităților de relocare la Iași.

Primăria Municipiului Iași și Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM Iaşi) vor facilita întâlniri cu angajatorii în căutare de forță de muncă.

Cetăţenii români din diaspora care doresc să se reîntoarcă acasă și să devină persoane active pe piaţa muncii au acum oportunitatea de a interacţiona direct cu potenţiali angajatori ieşeni sau de a primi informațiile prin intermediul familiilor, prietenilor sau reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași și ai Biroului Diaspora din cadrul Primăriei Municipiului Iași.

Biroul Diaspora transmite săptămânal oferta locurilor de muncă puse la dispoziție de AJOFM către oficiile diplomatice și consulare, centrele consulare, asociațiile românești din diaspora și mass-media de limba română din afara granițelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.