Tânără salvată după ce a înghițit 60 de pastile de Paracetamol

0
149

Medicii Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași au salvat viața unei tinere care săptămâna trecută a încercat să își pună capăt zilelor înghițind 60 de comprimate de Paracetamol pe fondul unei probleme sentimentale. Tânăra de 24 de ani a ajuns prima dată în Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul „Sf. Spiridon” în stare foarte gravă, în comă. A fost transferată la Spitalul „Parhon” pentru inițierea ședințelor de dializă hepatică, cu scopul de a elimina substanțele toxice din organism, având în vedere că Paracetamolul determină insuficiență hepatică atunci când este administrat în cantități foarte mari.

„A fost internată în stare gravă, cu un bilanț profund alterat și cu afectare hepatică importantă. Din fericire, pacienta și-a revenit aproape complet după două ședințe de dializă hepatică, în momentul de față este conștientă, cooperantă și internată pe Secția de Nefrologie”, a declarat conf. univ. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași.

Specialiștii spun că după aceste două ședințe, analizele și funcția hepatică s-au îmbunătățit semnificativ. De asemenea, atrag atenția asupra faptului că în lipsa dializei hepatice nu ar fi supraviețuit. „Am vorbit astăzi cu ea și își dorește să nu mai treacă nimeni printr-o asemenea experiență și îi pare rău pentru ce a făcut. În același timp, se bucură că a trecut peste această încercare, iar echipa medicală are această satisfacție: văd că un tânăr care a venit în comă și cu o speranță foarte mică de viață poate să plece fără sechele la domiciliu”, a mai declarat conf. univ. dr. Ionuț Nistor. În perioada următoare pacienta va avea nevoie și de consiliere psihologică.

Reprezentanții Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” trag un semnal de alarmă cu această ocazie, legat de utilizarea Paracetamolului de către populația generală și de accidentele care pot apărea în momentul în care consumarea acestuia se face necontrolat, în doze nesupravegheate.

„Toxicitatea hepatică a Paracetamolului este ridicată la doze apropiate de doza terapeutică. Recomand administrarea medicamentelor doar sub supraveghere medicală și păstrarea lor în locuri ferite pentru persoane vulnerabile. Prima dializă hepatică, procedura prin care i-a fost salvată viața tinerei, a fost pentru prima dată realizată în România la spitalul nostru, în 2003. Avem experiență mare, iar dializa hepatică permite tratarea rapidă a acestor cazuri”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Covic, coordonator al Compartimentului de Transplant Renal din cadrul spitalului.

După mai mult de doi ani în care ședințele de dializă hepatică au fost sistate din motive birocratice, din luna iulie a acestui an la spitalul ieșean se fac din nou aceste proceduri. În acest context, conf. univ. dr. Ionuț Nistor, spune că Planul Național de Redresare și Reziliență permite derularea unor investiții extrem de importante în sistemul de sănătate.

Este important ca Moldova să beneficieze de investiții în sistemul medical pentru ca pacienții să nu mai fi transferați în alte centre pentru analize și tratament suplimentare, viața lor fiind pusă în pericol, în unele cazuri, pe perioada deplasării.

Este important ca pacientul să nu fie transferat la București, spre exemplu, pentru că la Spitalul «Dr. C. I. Parhon» avem experiența necesară pentru a trata astfel de cazuri. Este nevoie de investiții în sistem pentru a asigura binele pacientului. În contextul în care în Iași se realizează transplant hepatic, dializa hepatică poate fi o punte către acesta, atunci când este vorba despre pacientul cu insuficiență hepatică acută. Tehnica de dializă hepatică trebuie să fie disponibilă și programul trebuie să fie susținut”, a explicat și dr. Luanda Irina Mititiuc, director medical al Spitalului „Dr. C. I. Parhon”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.