Tănără româncă, înjunghiată de propria fiică în vârstă de 14 ani. Grozăvia a avut loc în Italia

0
271

Scene cumplite într-o familie de români din Miradolo Terme, o comună din provincia Pavia, Italia. După ce şi-a încuiat surorile în baie, o fată de 14 ani a atacat-o pe mama ei cu cuţitul, apoi a fugit de acasă.

Adolescenta era acasă cu mama ei, o româncă de 35 de ani, surorile de 4 şi, respectiv, 16 ani, și partenerul mamei sale, un cetăţean italian.

Fata de 14 ani şi-a încuiat surorile în baie, a mers apoi în băcătărie, a luat cu cuţit şi, din spate, și-a înjughiat în gât propria mamă.

Iubitul româncei, care dormea ​​într-o cameră, a fost trezit de țipetele femeii și a alertat autoritățile.

În scurt timp, la fața locului au ajuns medicii de pe ambulanță, care au stabilizat-o pe româncă, apoi au transportat-o la spitalul din Lodi. Femeia a suferit o intervenție chirurgicală, rana produsă de cuţit fiind adâncă de 3 centimetri, scrie Il Giro.

După ce a comis atacul, adolescenta a fugit de acasă. A fost găsită mai târziu de carabinieri, în timp ce rătăcea în stare de șoc pe străzile orașului.

Nu se știe, deocamdată, ce anume a determinat-o pe fată să comită un asemenea gest. Ea a fost plasată în arest, apoi dusă la închisoarea Beccaria din Milano.

Copila a fost audiată de carabinieri, pentru a reconstrui filmul atacului și pentru a confirma ipoteza infracțiunii de tentativă de crimă sau vătămare corporală gravă.

Jurnaliştii italieni susţin că adolescenta ar fi putut suferi, de-a lungul anilor, din cauza lipsei figurii paterne în viaţa ei, ajungând să-şi „învinovățească” mama pentru asta.

Tatăl ei şi a surorii ei de 16 ani este de naționalitate albaneză și trăiește acum în Germania, după o separare furtunoasă de româncă.

După despărţirea de acesta, mama fetei s-a recăsătorit cu un alt bărbat, italian, tatăl fiicei celei mici, în vârstă de 4 ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.