O femeie de 33 de ani, din localitatea ieșeană Popricani, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a agresat fizic propriul tată.
„La data de 7 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani au reținut pentru 24 de ore, o femeie de 33 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii de violență în familie.
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 30 mai a.c., aceasta l-ar fi agresat fizic pe tatăl său”, se arată în comunicatul IPJ Iași.
Femeia reținută a fost prezentată, cu propuneri legale, Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate.


