Takeaway.com iese din ROMÂNIA din cauza ”presiunii competitive”

0
208

Just Eat Takeaway.com, cea mai mare companie de livrări de alimente din Europa, va renunța la operațiunile din România. Aceasta este al treilea exit important al unei companii de food delivery din România, după Uber Eats și Foodpanda (care a fost achiziționat de Glovo).

Cu marje mici de profit și într-o piață foarte competitivă, companiile de food delivery renunță în general la operațiunile din țările unde nu reușesc să fie lideri de piață.

Takeaway.com iese astfel din a treia țară în 2022, compania nefiind dispusă să mențină operațiunile neprofitabile.

Presiunea competitivă, amploarea operațiunilor noastre, precum și nivelul penetrării operațiunilor de livrare de alimente în România au fost insuficiente pentru a susține o afacere sănătoasă”, au declarat reprezentanții companiei într-un comunicat de presă.

Takeaway, care a înregistrat o pierdere de peste 1 miliard de euro în 2021, a părăsit piețele portugheze și norvegiene în martie.

Renunțarea la operațiunile din România ne permite să ne concentrăm asupra piețelor unde suntem lideri de piață și care sunt profitabile în mod sustenabil”, au mai spus oficialii Takeaway.

Sursa: wall-street.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.