Tag: administratie

Browse our exclusive articles!

Reparații și restricții de circulație pe strada Plantelor

Începând de marți, 14 aprilie, până joi, 16 aprilie, între orele 7.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile...

Accesul în cimitire este restricționat ca urmare a ordonanțelor militare

În urma mai multor întrebări și solicitări primite de la ieșeni privind accesul în cimitirele din Municipiul Iași în timpul stării de urgență generate...

Atenție, ieșeni, noi reguli în piețele din municipiu

Începând de ieri, noi reguli trebuie respectate la intrarea în piețele din Iași. Polițiștii locali verifică documentele cetățenilor, comercianții aduc din două în două ore...

Suceava: Prefectura vrea să bage pumnul în gură celor care vorbesc despre neregulile de la Ambulanță

Prefectura Suceava a formulat o plângere penală, care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, după ce în mass-media centrală, locală şi...

”Trusă” de protecție împotriva coronavirus distribuită locuitorilor din Mircești

Primăria Mircești vine în sprijinul persoanelor din localitate, în contextul epidemiologic actual. Astfel, administrația locală a achiziționat materiale de protecție împotriva coronavirus. 1.200 de pachete,...

Popular

ANM: Ploi torențiale și vijelii, până joi seara, în toată țara

Interval de valabilitate: 2 septembrie, ora 13 – 3...

Circulația pe Calea Galata, va fi închisă în perioada 2–12 septembrie, între orele 08:00 și 16:00

Circulația pe Calea Galata, pe tronsonul cuprins între intersecția...

PRIMARK A DESCHIS PRIMUL MAGAZIN DIN IAȘI, ÎN URMA UNEI INVESTIȚII DE 10 MILIOANE DE EURO

Retailerul de modă a investit 10 milioane de...

Trei licitații pentru închirierea de locuri de parcare – 15 septembrie 2026

Direcția Exploatare Patrimoniu organizează marți, 15 septembrie 2026, la...

Subscribe

spot_imgspot_img