Vineri, 10 octombrie 2025, începând cu ora 10:30, aeronave IAR-099 Șoim și IAR-330 SOCAT ale Bazei 95 Aeriană Bacău vor survola Municipiul Iași, la altitudini cuprinse între 50 și 300 de metri.
Zborul va avea loc în zona Bd. Carol I nr. 7, cu ocazia inaugurării bustului Generalului Aviator Ermil F. Gheorghiu, în cadrul Conferinței Naționale „Iașul și Aeronautica României”.
Survolul are scop comemorativ, de omagiere a Eroilor Aviatori, și nu are legătură cu situațiile de securitate din proximitatea frontierelor României.
Vă rugăm să tratați acest eveniment ca pe un moment de respect și recunoștință pentru istoria și tradițiile aviatice românești.