Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi premierul Viorica Dăncilă nu vor participa la recepţia oferită de Ambasada SUA prilejuită de serbarea zilei naţionale a Statelor Unite.
Al doilea şi al treilea om în stat, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, precum şi prim-ministrul Viorica Dăncilă refuză să participe la recepţia oferită de ambasada americană de ziua Statelor Unite.
Potrivit informaţiilor furnizate de Antena 3, cei trei lideri primiseră invitaţie pentru evenimentul care are loc chiar vineri seară, însă refuză să o onoreze pentru că sunt deranjaţi de apelul făcut joi de cele 12 state aliate, printre care şi SUA, care s-au arătat nemulţumite de modificările aduse de coaliţie legislaţiei penale.
Reamintim că 12 state aliate României, printre care SUA, Germania, Franţa, au făcut public un apel la toate părţile implicate în modificarea Codului de Procedură Penală şi a Codului Penal „să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei”.
„Ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane”, au transmis Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi SUA.
Sursa: Epoch Times