Descoperire macabră în această după-amiază la pârtia de ski din Copou. O studentă în anul V la UMF a fost găsită strangulată cu coliere de plastic.
Tatăl tinerei a fost cel care a anunțat poliția în cursul zilei de astăzi, în jurul orei 15.00, fata lipsind de acasă încă de aseară de la ora 17.00.

La fața locului au sosit echipajele de poliție, iar criminaliștii vor fi cei care vor stabili dacă este vorba despre o crimă sau sinucidere.
”Astazi, in jurul orei 15.30 polițiștii Sectiei 2 Politie Iasi au fost sesizati prin 112 de catre o persoana despre faptul ca a gasit o tanara decedata, pe care o cunoaste si care i-a transmis anterior locul in care se deplaseaza. In cauza politistii efectuează cercetări pentru stabilirea imprejurarilor in care a survenit decesul tinerei. De asemenea, a fost dispusa efectuarea necropsiei pt stabilirea cauzei decesului. Părinții tinerei au sesizat disparitia fetei, astazi, 08.01.2021, in jurul orei 15.00.”, potrivit unui comunicat al IPJ Iași.


