Stoican despre meciul cu Dinamo: „Poli Iaşi este casa mea acum, aici vreau să mă stabilesc cu familia” (VIDEO)

0
201

După un început ezitant de sezon, Poli Iaşi şi-a revenit şi a bifat trei victorii în ultimele patru întâlniri. Succesul din runda precedentă, 3-2 la FC Voluntari, a apropiat echipa din Copou de zona play-off, dar moldovenii speră să bată pe Dinamo, vineri şi să urce pe podiumul Ligii 1 Betano.

Antrenorul Flavius Stoican a declarat că Iaşiul este noua sa casă şi speră să continue acolo mulţi ani de acum încolo.

”Se vehiculează prin presă că sunt un fost dinamovist, dar casa mea este Poli Iaşi. Cât timp am fost la echipele unde am activat, mi-am făcut treaba cu profesionalism, atât cât am putut mai bine. Acum, casa mea este Poli Iaşi. Este echipa care mi-a rămas cel mai mult la suflet. Peste tot m-am simţit bine unde am fost, pot spune că am fost un profesionist peste tot, dar m-am ataşat foarte mult de Poli Iaşi, de oraş, de oameni. Vreau să câştigăm acest meci, îmi doresc asta pentru că m-am ataşat de această echipă, pentru mine Iaşiul este casa unde aş vrea să continui mult timp de aici încolo. A doua casă a mea va fi Iaşiul, indiferent unde voi activa. Vă spun asta şi din perspectiva profesiei, pentru că vreau să continui mult timp la Iaşi, dar eu vreau să mă stabilesc cu familia în Iaşi. Sunt multe atuuri care mă fac să-mi continui viaţa aici”, a declarat Flavius Stoican, scrie prosport.ro.

Tehnicianul a subliniat că Dinamo este un brand şi că meciul de vineri, din Copou, va fi foarte dificil, chiar dacă oaspeţii nu traversează o perioadă foarte bună.

”O victorie cu Dinamo ar fi foarte importantă pentru moral, ne-ar da încredere pentru ce vrem să facem în continuare. Întâlnim Dinamo, o echipă cu nume, un colos, un brand al fotbalului românesc. De ce spun că este un colos? Au jucători care au participat a Campionatul Mondial, cum sunt Penedo şi Cooper, au jucători tineri, care sunt în atenţia selecţionerului Under 21, au jucători în atenţia selecţionerului Cosmin Contra, cum sunt Hanca sau Nistor. În plus, au suporteri fanatici. Dinamo pleacă cu şane importante să câştige acest meci, dar nu le va fi uşor. Chiar dacă jucătorii noştri nu au CV-uri bogate precum ale celor de la Dinamo, sunt convins că vor să demonstreze că nu sunt cu nimic mai prejos decât adversarii noştri. Am în lot jucători care până nu demult evoluau la echipe fără nume. Mihăescu la Juventus, care a retrogradat, Sin la Tg. Mureş, care nu mai există, Cioinac la Pandurii, care a retrogradat. Sper să reuşim să facem o partidă mare, pentru că oamenii vor fi foarte încântaţi. Indiferent de scorul final, dacă vom arăta pe teren dorinţă şi determinare, sunt convins că vom fi aplaudaţi. Cu atât mai mare va fi bucuria dacă vom câştiga cele trei puncte”, a spus Stoican.

Îl susţine pe Bratu

Stoican i-a luat apărarea colegului său de pe banca lui Dinamo şi a precizat că nu este normal să se discute despre schimbarea unui antrenor apreciat în Ştefan cel Mare, după două eşecuri.

”În primul rând mă gândesc la echipa mea, la jocul pe care trebuie să-l prestăm noi. Este treaba celor de la Dinamo dacă vor să ia o decizie. Din punctul meu de vedere, cred că este foarte devreme să schimbi un antrenor care până acum câteva zile era foarte bine văzut, iar după două înfrângeri la echipe de play-off să fie demis. E foarte devreme, dar e problema lor ce vor face”, a continuat tehnicianul lui Poli.

Stoican nu va conta în meciul cu Dinamo pe Mihalache, Rus, Moussa şi Bădic, toţi absenţi din motive medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.