Ştefănescu cere naţiei să plătească daunele datorate de Gâdea lui Kovesi: „300.000 de români să dea un leu”

1
190

Invitaţii lui Mihai Gâdea în emisiunea Sinteaza Zilei au făcut apel la o strângere de fonduri pentru a acoperi sumele datorate de Gâdea şi Ciuvică şefei DNA, după ce au pierdut procesul cu aceasta, relatează Aktual24.

 

În contextul în care Curtea de Apel Ploieşti a decis, marţi, ca pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3 trebuie să-i plătească şefei DNA 300.000 de lei în solidar daune morale, Adrian Ursu a venit în studio la Gâdea cu un borcan în care le cere invitaţilor să pună bani pentru „doamna Kovesi”.

„Fiecare a dat cam cât a crezut că merită doamna Kovesi”, a declarat Adrian Ursu, conform sursei citate. Exemplul său a fost urmat şi de alţi invitaţi, printre care Bogdan Chireac şi Marius Pieleanu.

Prezent şi el în studio, Codrin Ştefănescu a cerut demararea unei campanii, „Daţi un leu pentru Kovesi”.

„Nu aveţi niciun motiv să vă cereţi scuze. Ei trebuie să îşi ceară scuze pentru toate nenorocirile pe care le-au făcut. Am fost martor la nişte lucruri în ultimii ani de zile, nu aveţi niciun motiv să vă cereţi scuze. Vă dau o idee care mi-a venit din ţară, am primit mesaje, inclusiv primari. Vă roagă să faceţi o acţiune, care să se numească ‘daţi un leu pentru Kovesi’. Să strângem borcanele în toată ţara. Trebuie ca 300.000 de români să dea un leu pentru Kovesi. În seara asta dau şi eu un leu pentru Kovesi. Dacă după ani de zile de hărţuiri, de încălcări ale legii, ce s-a întâmplat astăzi este un act de forţă de tip bolşevic. Am vorbit cu foarte mulţi colegi, este lumea scandalizată”, a declarat Codrin Ştefănescu.

Reamintim că instanţa i-a obligat pe Mihai Gâdea, Bianca Nae, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3 SA să-i plătească în solidar şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, suma de 300.000 de lei reprezentând „prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată”, relatează ziare.com.

Decizia de azi nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în 30 de zile de la comunicare însă este obligatorie.

De asemenea, instanţa i-a obligat pe Antena 3 SA şi pe realizatorul TV Mihai Gâdea „să formuleze scuze publice reclamantei-pârâte”, respectiv să redea, în mod public şi în integralitate, dispozitivul prezentei hotărâri în termen de maxim cinci zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

 

Sursa: Epoch Times

1 COMENTARIU

  1. Mai gunoaielor eu nu dau nici un leu pentru ca ati injurat-o voi pe kovesi , platiti-va facturile …si ca prietenii lui kovesi v-au facut buni de plata…
    De ce lansati campanii pentru idioti , de ce aveti voi impresia ca trebuie sa plateasca cineva pentru actiunile voastre?
    Eu am facturi de platit , pentru ce decizii am luat eu in viata , nu ma uit la televizor , si nu dau niciun ban nici pe kovesi , nici pe voi , de ce manipulati voi lumea ?
    Eu n-am fost la vot de 18 ani de zile , nu ma plang , nu ma intereseaza , nu sustin certurile voastre , catelusi care faceti aporte cum va dicteaza stapanul vostru …
    De ce ma implicati pe mine sa va dau eu bani pentru razboaiele voastre ? Platiti-va paharele sparte f…-va in gura de sclavi i….
    Nu mai aveti audienta , crapati incet dar sigur…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.