Stefan Mandachi, cel care a construit, în semn de protest, primul metru din Autostrada Moldova, a avut o reacție pe o rețea de socializare, cu referire la tânărul ucis pe trecerea de pietoni din Cluj de către un milionar.
Stefan Mandachi: „Un MILIONAR A UCIS! – revista presei
(sau cum să nu-ți dorești să ajungi milionar)
Vasi, un tânăr de 33 ani (de vârsta mea) a murit nevinovat pe o trecere de pietoni din Cluj. O catastrofă pentru familie, care va rămâne sufocată în traumă pentru toată. Înțeleg foarte bine prin ce iad treci când te zvârcolești de neputință și nu poți readuce la viață pe cel drag.
Ia să văd eu cine este cel care a produs toată bletemăția. Și căruia, chiar în calitatea mea de avocat expirat, nu-i găsesc scuze. Legea trebuie respectată și de sărac și de bogat, dar nu despre asta vorbim aici.
Toată presa accentuează că e … MILIONAR. Din primul paragraf al TUTUROR articolelor se fac următoarele lămuriri: în timp ce victima vorbea multe limbi străine, șoferul este un milionar. Victima avea două facultăți și două masterate însă șoferul era (în mod evident un nenorocit de) milionar.
Vasi era ”cu bun simț, corect și avea principii solide”, ucigașul este (un bandit) de milionar. Ziarele preiau comentariile apropiaților și ne furnizează ca realitate indubitabilă, câteva remarci: Chiar dacă tânărul ar fi putut să plece din țară, n-a plecat. Iată că acum, când a plecat de tot, ”noi rămânem cu hoții, golanii și șmecherii, care nu pățesc nimic”.
M-am prins că săgeata zboară către milionar, care, pentru că e bogat, beneficiază de prezumția de vinovăție absolută și eternă de a fi golan, hoț și șmecher. (ba chiar era mai bine să plece el cu totul).
El este cu atât mai vinovat cu cât l-a călcat pe om cu un BOLID. Nu orice fel de bolid, ci DE LUX, Jaguar. Dacă afaceristul era la volanul unei Skoda, nu mai era la fel de vinovat… BOLIDUL DE LUX îl portretizează ca un demon malefic. Pe ce criterii de obiectivitate mașina accentuează culpa șoferului? Oare din ce cauză când îți cumperi o mașină performantă intri într-o listă neagră a suspiciunii de aroganță? De ce sunt inuman pentru că am o mașină scumpă?
Dar hai să presupunem că în ziua fatidică n-ar fi fost la volanul BOLIDULUI milionarul, ci șoferul lui, angajatul Gigel, cu 2000 ron salariu pe lună. La pariu că nu mai apărea niciun articol de genul ”un angajat de la o firmă a ucis un om pe trecerea de pietoni.” De parcă firma la care lucrează Gigel ar merge singură, condusă de marțieni. Când e vorba de ”firmă”, fondatorul e bun, doar cotizează la stat. În rest, este irelevant. Insignifiant. Și, bineînțeles, lipsit de suflet.
În România mor săptămânal oameni călcați pe treceri. Și din cauza șoferilor inconștienți dar și pentru că infrastructura e făcută după ureche. Asta o știe ș-un puștan. Dar totuși nu se face zarvă când un inginer, doctor, profesor, paznic sau pompier e ucigașul..
Dar să ne imaginăm situația inversă: un tânăr cu două masterate, la volanul unei Dacii Logan, calcă pe trecere un om de afaceri. Parcă nu mai suferi atât. După ce că fură… Hai că-și merită soarta! Bine c-a mai scăpat țara de un hoț.
De aceea la ultima conferință pe care am avut-o cu elevii de liceu, i-am întrebat dacă părinții îi îndrumă spre antreprenoriat și îi încurajează să ajungă bogați, înainte de a avea un statut social. O singură mână ridicată din 200 de elevi (și 400 mâini). Păi nu-i o rușine să ajungi un tâlhar ca bandiții ăștia cu bani care fură? Mai bine faci informatica! Într-o țară în care jumătate de secol am plâns după capitalism.
Îmi pare foarte rău după băiatul care lucra în corporație și care n-avea nicio vină că a murit având toată viața înainte. Habar n-am cine-i omul de afaceri (care repet, e vinovat). Nu-l știu nici pe tânăr și nici la ce companie lucra. Dar corporația asta nu-i o rachetă spațială sau o antenă parabolică, nu-i o Zonă din filmele lui Tarkovski.. Corporația este tot o firmă. Care își plătește salariații. Fondată, condusă și la care de cele mai multe ori, robește tot un nenorocit de milionar”.


