STAREA de alertă se PRELUNGEȘTE cu încă 30 de zile

0
164

Hotărârea de guvern care stabileşte prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu data de 7 februarie, a fost publicată în Monitorul Oficial, stabilind, între altele, accesul tuturor persoanelor în magazinele alimentare din centrele sau parcurile comerciale, dar sunt impuse anumite condiţii.

Joi, într-o conferinţă de presă, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, afirma că hotărârea privind prelungirea stării de alertă păstrează majoritatea restricţiilor impuse de autorităţi pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, ca noutate fiind aduse câteva ajustări.

„Hotărârea de guvern a fost aprobată în cadrul şedinţei de guvern şi prevede unele modificări, deci nu în sensul de a relaxa măsuri sau în sensul de a modifica radical măsurile, dar doar de ajustare şi continuă măsurile care există la acest moment.

În acest sens, deci, pentru rata persoanelor sau procentul persoanelor care ocupă un local, sub 3 la mie, se ajunge la 50% din localul respectiv, inclusiv la teatre, la cinematografe, restaurante, deci sub 3 la mie, 50%; peste 3 la mie, 30% – lucru care este acum, numai că era o diferenţă între restaurante şi alte entităţi şi acum se tratează egal, deci 50% sub 3 la mie şi 30% peste 3 la mie.

La acest moment, putem spune că peste tot rămâne 30% gradul de ocupare, respectând toate celelalte măsuri care au fost şi până acum„, a explicat Raed Arafat.

Acesta s-a referit şi la accesul în magazinele din mall-uri care comercializează alimente.

Un alt aspect de ajustare este permiterea accesului tuturor persoanelor în interiorul operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor alimentare de bază, situaţi în centrele şi parcurile comerciale, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în şi din acestea, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 4 metri pătraţi raportat la suprafaţa destinată vânzării pentru fiecare persoană, şi este limitat numărul coşurilor de cumpărături la numărul maxim de persoane ce poate avea acces”, a adăugat el.

Până în prezent, în centrele comerciale unde existau în interior magazine alimentare, accesul era permis numai persoanelor vaccinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.