Stadiul lucrărilor la podul peste Bahlui

0
165

Lucrările la podul peste Bahlui care va lega zona Cicoarei de cartierul Alexandru cel Bun avansează rapid și se vor finaliza în acest an, anunță reprezentanții Primăriei Iași.

Podul este construit din beton armat și va avea o lungimea total de 60,7 metri și trei deschideri de 14,15 metri, 26,30 metri și 14,15 metri. Partea carosabilă a podului va fi compusă din patru benzi de 3,70 metri fiecare, mărginită de trotuare stânga – dreapta cu lățimea de 1,50 metri. Suprastructura podului va fi realizată din 14 grinzi prefabricate din beton precomprimat.

Grinzile au ajuns deja la constructor, iar montarea lor a început sâmbătă, 3 august.

Lucrările au început în luna februarie, compania care le execută fiind Geiger Transilvania SRL în cadrul unui contract în valoare de 6,5 milioane de lei, fără TVA.

Podul ar urma să facă legătura între strada Sarmisegetuza din Alexandru cel Bun şi stradela Sofia Nădejde din Cicoarei, spre Ștrandul Municipal și Spitalul Arcadia. De altfel, în cadrului unui alt proiect lansat de municipalitate, stradela Sofia Nădejde va fi supralărgită la patru benzi, întregul program creând astfel o nouă legătură între zona Galata – Miroslava și restul orașului.

Proiectul general al Primăriei Municipiului Iași prevede realizarea a trei poduri din beton armat amplasate pe traseul dintre strada Sarmisegetuza și strada Strămoşilor. Cel de-al doilea pod, tot cu patru benzi, va fi amplasat între prelungirea bulevardului Dacia şi strada Erou Cap. Aurelian Ionescu pentru a asigura accesul autovehiculelor şi pietonilor între Mal Stâng Bahlui şi extravilan. Al treilea pod, cu două benzi carosabile şi trotuare, va fi ridicat între strada Sarmisegetuza şi strada Alexandru Bărbat, facilitând astfel legătura între Mal Stâng Bahlui şi cartierul Apărătorii Patriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.