Primii pacienţi Covid vor fi internaţi, marţi, la Spitalul modular de la Leţcani, judeţul Iaşi. Astăzi a sosit stocatorul de oxigen, aparat care va suplimenta funcţionarea celor patru fabrici din dotare, iar activitatea poate fi reluată. Pentru punerea în funcţiune a unităţii va fi nevoie de 60 de asistenţi medicali şi 18 medici.
Managementul Spitalului Mobil va aparţine Spitalului de Boli Infecţioase ‘Sfânta Parascheva’ din Iaşi, iar o echipă a Ministerului Apărării Naţionale va sprijini şi coordona activitatea de la Leţcani.
”O echipă medicală și cu ofițeri de Stat Major, mixtă deci, pentru a ajuta, coordona și a mentoriza pe colegii noștri care își vor desfășura activitatea în acest modul, o secție externalizată a spitalului de Boli Infecțioase. Vrem să ne asigurăm că există proceduri pe acest spital, că sunt cunoscute de personal, că problemele tehnice, dacă au fost, sa se încerce rezolvarea lor. Încercăm să obținem răspunsurile la toate întrebările și să gândim scenarii care ne-ar putea pune probleme pentru viitor, astfel încât începând de marți să putem primi în siguranță primii pacienți.”- a precizat colonelul Daniel Derioiu