Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași este pregătit să primească refugiați din Ucraina care suferă de boli renale și au nevoie de îngrijire medicală de specialitate. Reprezentanții unității medicale spun că se adresează atât pacienților care sunt în derularea procedurilor de dializă, cât și celor care au suferit un transplant renal și au nevoie de evaluare sau urmărire a stării de sănătate.
Persoanele care le asigură cazarea și deplasarea pe teritoriul României sunt încurajate să îi direcționeze către Spitalul „Dr. C. I. Parhon”.Pacienții transplantați și care fac dializă în Ucraina pot primi asistența medicală de urgență și consultații medicale în cadrul spitalului.
„Înțelegem nevoia urgentă de tratament medical a acestor pacienți care se retrag din fața conflictului din Ucraina.Suntem alături de ei și ne-am exprimat disponibilitatea să îi evaluăm și să îi tratăm”, au precizat reprezentanții unității medicale.
Conform Ordonanței de Urgență nr. 15 din 27.02.2022, privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român pentru cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, provenite din zona conflictului armat din Ucraina, există un cadru legal pentru oferirea asistenței medicale pentru refugiați.
În mod concret, articolul 1 din ordonanța respectivă precizează faptul că cetățenii străini sau apatrizii veniți din Ucraina în România, care nu solicită o formă de protecție privind azilul în România, beneficiază de sprijin medical pe perioada staționării temporare pe teritoriul țării noastre.
Alineatul 4 de la același articol explică faptul că refugiații „beneficiază de aceleași servicii medicale ca asigurații români, fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și de medicamentele, materialele sanitare, dispozitive medicale și servicii cuprinse în programele naționale de sănătate curative”.
Cheltuielile unităților medicale pentru asigurarea acestor servicii se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății.