Activitatea medicală care se desfășoară în corpul A al Spitalului de Copii Sfânta Maria va fi
reorganizată, ca urmare a pregătirii clădirii în vederea reabilitării.
Echipa de implementare a proiectului „Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria” împreună cu echipa de proiectare și cadrele medicale au stabilit strategia de organizare a fronturilor de lucru, acordând o atenție specială blocurilor operatorii.
Lucrările se vor desfășura pe tronsoane, ținându-se cont și de modul în care au fost proiectate rețelele electrice și de apă și canalizare.
Până la mijlocul lunii august, proiectul tehnic va fi finalizat, astfel încât, în a doua parte a aceleiași luni, Consiliul Județean să poată emite, după obținerea autorizației de construcție, ordinul de începere a lucrărilor.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, având o valoare totală de 121.476.128,04 lei cu TVA (aproximativ 27 milioane de euro). Contribuția Consiliului Județean este de 33.250.668,77 lei cu TVA (7,2 milioane de euro). Pentru proiectarea și execuția lucrărilor pe care le va efectua, constructorul va încasa 79 770 000 lei la care se adaugă 15 156 300 lei, valoarea TVA.
Cel mai mare proiect cu finanțare europeană din Regiunea Nord-Est prevede lucrări de refacere a infrastructurii, izolare termică a fațadei, înlocuire a tâmplăriei, izolarea termică a planșeului peste subsolul neîncălzit, realizarea sursei de răcire pentru saloane, săli de tratamente, săli de operație și cabinete medicale. Va fi instalat un sistem de panouri solare ca formă alternativă de producere a agentului termic necesar obținerii apei calde de consum, se vor efectua lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri cu eficiență energetică ridicată.
Reabilitarea va duce la creșterea eficienței energetice a celor 3 corpuri componente ale imobilului dat în folosință în anul 1970 și care are o suprafață construită la sol de 2817 mp și una utilă de 18.668,38 mp.