În locul lui Mihnea Hurmuzache, tot ca director interimar, a fost numită dr. Carmen Manciuc, medic primar infecţionist, şeful secţiei IV din cadrul spitalului şi conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr.T.Popa.
Carmen Manciuc a mai ocupat această funcţie în trecut, în perioada anterioară scandalului de corupţie în care a fost implicat actualul manager al instituţiei, dr. Carmen Dorobăţ. La rândul său, înainte de ultimii trei ani de directorat interimar, dr. Mihnea Hurmuzache a mai ocupat această funcţie în perioada 2004 -2005, după care a fost patru ani directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi.