O seară petrecută la teatru nu poate decât să aducă bucurie și zâmbete pe buzele tuturor, iar săptămâna aceasta oferta este tentantă deopotrivă pentru copii și adulți.
Experiența artistică este completată de concerte de muzică americană și soundtrack-uri din filme, susținute de Filarmonica de Stat „Moldova” Iași, iar Festivalul Caravana cu Jocuri îi așteaptă pe cei mici în parcul Palas, cu activități captivante și educative. În schimb, în Atrium găsiți cele mai bune oferte pentru nunta de vis.
Săptămâna dramaturgică de la Amfiteatrul Palas începe miercuri, 30 iunie 2021, cu spectacolul de teatru „Atenție, aterizăm!”. Astfel, de la ora 19.00, spectatorii sunt invitați într-un apartament din Paris, unde vor fi martori la întâmplările amuzante prin care trec cele șase personaje savuroase. Seria spectacolelor continuă duminică, 4 iulie, de la ora 12.00, cu piesa de teatru „Capra cu trei iezi”, care va fi pusă în scenă de actorii Ateneului Național din Iași într-o variantă adaptată vremurilor actuale, îmblânzită pe alocuri pentru a șlefui imaginile dure, dar păstrând intactă esența literară. Seara se încheie cu reprezentația „Prima dată”, o comedie spumoasă despre doi tineri care încearcă să își consume prima noapte de amor împreună, dar nu reușesc niciodată să ajungă la un consens. Cum se termină totul vei afla de la ora 19.00. Accesul la spectacole se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat online, pe www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Amfiteatrului Palas, cu cel puțin o oră înainte de începerea spectacolelor.
Și stagiunea estivală a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași continuă săptămâna aceasta cu trei concerte pe 1, 2 și 3 iulie 2021. Joi și vineri, începând cu ora 19.00, poți asculta muzică de film – This is my song – interpretată de orchestra simfonică, iar sâmbătă, corul academic „Gavriil Musicescu” te invită la un concert de muzică americană. Intrarea este liberă.
În parcul Palas s-a instalat și Caravana cu Jocuri a celor de la Happy Color. Jocuri educative, de societate și de stimulare a memoriei și a creativității, menite să extindă limitele cunoașterii, ateliere de lectură și de meșterit diverse obiecte, teatru, dansuri, muzică de toate felurile îi vor ghida pe cei mici și pe cei mari prin lumea fascinantă a unui alt mod de petrecere a timpului liber. Festivalul se încheie pe 4 iulie 2021, iar participarea este gratuită.
Finalul săptămânii aduce în Atriumul Palas și „Wedding Days”. Astfel, fie că sunteți viitori miri în căutarea unor idei non-conformiste pentru nuntă sau pur și simplu vreți să vă bucurați de efervescența evenimentului, o puteți face în perioada, 2 – 4 iulie 2021. Specialiștii au pregătit direcțiile pentru viitoarele evenimente și vă vor oferi o multitudine de idei fresh, pentru o zi de poveste. Cu surprize vă așteaptă și Palas Congress Hall, dar mai multe detalii găsiți la standul din Palas Mall sau pe www.congresshall.ro/iasi/.
Nu uita nici de „Football Days & Nights”! În continuare, poți trăi spectacolul EURO 2020, în aer liber, împreună cu prietenii, în zona patinoarului Palas, pe bean bags confortabile. „Football Days & Nights” se desfășoară și în foodcourt, unde, la patru mese servite primești un cadou. Află mai multe informații despre campanie din regulamentul disponibil pe site-ul Palas.
Departament PR
W: www.palasiasi.ro
E: pr@palasiasi.ro