Șoferul mașinii cu numere anti-PSD, cu avocatul la Poliție

0
227

Odiseea numerelor de înmatriculare din Suedia continuă şi marţi, proprietarul maşinii fiind audiat la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei.

 

Şoferul autoturismului înmatriculat în Suedia cu numere personalizate conţinând injurii la adresa PSD a venit marţi dimineaţă, însoţit de avocat, la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei, pentru audieri, au declarat pentru Agerpres surse oficiale.

Răzvan Ştefănescu este şoferul maşinii înmatriculate în Suedia.

El a declarat presei că, dacă era atenţionat de poliţişti să schimbe numerele, ar fi acceptat.

„Dacă (Poliţia – n.red.) mi-ar fi spus sau mi-ar fi dat o notă că trebuie să schimb plăcuţele personalizate, le-aş fi schimbat. Dar dacă le-aş fi schimbat de capul meu, aş fi făcut o ilegalitate”, a spus Ştefănescu.

Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în cazul bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România”, faptă prevăzută de art. 334, alin. (4) din Codul penal.

 

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.