Șofer beat și drogat, fugărit de polițiști pe un câmp de pe Centura Capitalei

0
267

Un șofer beat și drogat a fugit de polițiști pe un câmp, pe Centura Capitalei – zona Pod Vitan, după ce și-a abandonat maşina şi pe cei doi prieteni care îl însoțeau. Ulterior, cei trei au fost prinşi şi imobilizaţi.

 

Astfel, agenţi ai Brigăzii Rutiere au făcut semnal de oprire unui autoturism care circula cu viteză peste limita legală, în zona Centura Bucureşti-Pod Vitan, dar şoferul a refuzat să oprească şi a virat dreapta, intrând pe un câmp, arată un comunicat al Poliţiei Capitalei, citat de Libertatea.

Tânărul a fost urmărit, după ce a abandonat maşina şi a fugit împreună cu cei doi pasageri, prins și apoi testat cu aparatul alcooltest, bărbatul fiind depistat cu o valoare de 0,26 % alcool pur în aerul expirat. Mai mult, polițiștii l-au testat și cu aparatul Drug test, rezultatul fiind pozitiv.

În plus, în maşina acestuia a fost găsită şi materie vegetală uscată, care a fost confiscată.

Tânărul a fost dus la sediul Brigăzii Rutiere pentru audieri şi amendat cu 1.750 de lei, fiindu-i întocmit dosar penal pentru “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.