Comunitatea şcolii noastre: elevi, părinţi, profesori, întreg personalul–construieşte viitorul. În condiţiile crizei economice şi sociale din România, a desconsiderării muncii şi învăţăturii, rezistăm tentaţiilor lenei, descurajării şi a pierderii de vreme. Noi ştim că numai munca, învăţarea şi activităţile şcolare frumoase sunt bune pentru ceea ce suntem. Fiindcă noi suntem o comunitate educaţională performantă, armonioasă şi ştim să ne bucurăm, să trăim şi să avem succes !
Oare chiar aşa să fie?
Adevarata realitate este că elevii sunt victimele unor profesori scoşi la indigo de pe băncile facultăţilor (sau nu), cu aceleaşi concepţii şi idei pe care urmează să le implementeze copiilor şi să îi oblige să absoarbă aceleaşi informaţii inerte şi aceleaşi idei, urmând ca ei să iasă de pe băncile şcolii la fel, nişte mini „profesori” fără opinii şi păreri personale.
Şcolile tradiționale au fost concepute după modele care să permită formarea viitorilor muncitori din fabricile secolului al XIX-lea. Indivizii dezirabili de atunci erau cei care stăteau cuminți în posturile lor, se comportau unitar, fabricau produse identice și se supuneau pedepselor atunci când nu reușeau să se ridice la standardele impuse. Colaborarea și gândirea critică erau descurajate în procesul de formare. Întrebarea este: s-a schimbat ceva din secolul al XIX-lea? Copilul oare chiar este ajutat să meargă spre ceea ce ştie el cel mai bine să facă? Oare chiar este încurajat să ridice ochii din pământ şi să îşi formeze o opinie critică asupra lucrurilor din jurul său?
Cu toţii suntem născuţi buni la ceva anume şi cu toţii avem o misiune reală în viaţă. Dar cine ne ajută să o găsim, atâta timp cât sistemul educaţional ne vrea olimpici la matematică, robotică şi română pe toţi? De ce nu încurajăm fiecare copil să facă ceea ce ştie el cel mai bine şi ceea ce îl reprezintă, fără să se ţină cont de un şablon bine contruit de societate, peste care multor copii le este greu să treacă? De ce trebuie să îi punem pe toţi să facă aceeaşi semnătură când fiecare are numele şi scrisul diferit? Multe de ce-uri care continuă să fie fără răspuns.
Copiii învață cel mai bine atunci când predarea se mulează perfect exuberanței, energiei și curiozității lor naturale. Când sunt siliți să facă parte dintr-o turmă și să stea nemișcați pentru a fi sufocați de informații, sau sunt forţaţi să facă un lucru pentru care pur şi simplu nu s-au născut să-l facă , viitorul lor profesional, raportat la era profesională a următoarelor decenii, este indiscutabil sabotat.
În viitor, cine își va dori un job va trebui să se diferențieze cât mai mult de o mașinărie şi de ceilalţi din jurul său. Și atunci de ce continuă majoritatea școlilor să îi învețe pe copii să se comporte ca niște roboți şi să scoată pe bandă rulantă idei şi concepţii trase la indigo?
De ce înca obligăm peştii să se caţere în copac iar maimuţa să înoate?
