Sindicatele din ADMINISTRAȚIE se vor afla în GREVĂ japoneză, ASTĂZI

0
144

Membrii mai multor sindicate din sectorul administraţiei publice se vor afla, joi, în grevă japoneză, urmând să îşi desfăşoare activitatea ca de obicei, dar vor purta banderole albe ori vor afişa pe uşile birourilor nemulţumirile. Printre revendicările bugetarilor din administraţia publică se numără revocarea măsurii prin care salariile bugetarilor nu cresc, în acest an, transmite News.ro.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat că sindicatele membre participă, joi la o grevă japoneză care este parte din programul de acţiuni stabilite de către Biroul executiv al federaţiei.

Pe parcursul întregii zile, salariaţii din administraţie care sunt membri de sindicat vor purta banderolă albă sau vor posta pe uşa biroului anunţul care conţine revendicările, fără a întrerupe însă programul de lucru.

Una dintre revendicările angajaţilor din administraţia publică o reprezintă aplicarea imediată şi ȋn integralitate a Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care ar duce la revocarea măsurii de îngheţare a salariilor sau veniturilor ȋn sectorul bugetar pentru anul în curs.

O altă revendicare este cea de modificare a articolului 11 alin. (4) din Legea privind salarizarea în sectorul bugetar în ceea ce priveşte raportarea totalităţii veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală la indemnizaţia viceprimarilor/vicepreşedinţilor consiliilor judeţene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.