Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells

0
339

Simona Halep (locul 1 WTA) s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells, trecând de Kristyna Pliskova (Cehia, locul 77 WTA). Acesta a fost primul meci al jucătoarei române anul acesta la Indian Wells, ea fiind direct acceptată în manşa a doua.

 

Încurajată de mulți fani români, Halep a făcut spectacol la debut și s-a calificat în setul al treilea, însă Kristyna Pliskova i-a pus unele probleme. Simona a fost susținută în tribune inclusiv de Nadia Comăneci.

Simona Halep a avut un debut dificil de meci şi a fost dominată la început de loviturile tari ale adversarei. Pliskova a reuşit prima break-ul, Halep a răspuns cu rebreak, dar sportiva cehă a s-a distanţata din nou și a făcut 3-1. Halep a egalat la 3 şi, după ce a cedat pe serviciul adversarei, 3-4, a luat jocul pe cont propriu, impunându-se în cele din urmă cu 6-4, după 38 de minute de joc, scrie digisport.ro.

Sportiva din România și-a aflat adversara din următorul meci pe care îl va juca la Indian Wells. Pare o partidă facilă pentru Simona, pentru că nr. 1 mondial o va avea de înfruntat pe o jucătoare aflată pe locul 165 WTA. Avantajul acesteia din urmă este că se află „acasă”. Caroline Dolehide a reușit să o elimine pe experimentata Dominica Cibulkova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.