Urgia adusă de natură în județul Botoșani lasă în urmă adevărate drame. Lupta cu nămeții a avut un final tragic pentru un angajat de la Drumuri Naționale.
Un angajat al Secției Drumuri Naționale (SDN) a fost găsit mort în sediul instituției. Descoperirea macabră a fost făcută de unul dintre colegii bărbatului, la primele ore ale dimineții.
În vârstă de 57 de ani, Dumitru Ichim ar fi lucrat non stop în ziua de joi la deszăpezirea drumului spre Crasnaleuca, unde se afla bebelușul născut de mamă acasă. Stresul și mai ales oboseala acumulate cu acest caz par să își fi spus cuvântul. Bărbatul a dorit să participe ulterior și la lucrările de deszăpezire ale drumurilor din zona Săveni. Din câte se pare, însă, inima i-a cedat.
”Era un om extraordinar și foarte dedicat muncii și oamenilor. A muncit până la epuizare. A tras tare la cazul cu copilul născut acasă, să reușim să îl aducem în grija cadrelor medicale. A muncit și peste noapte și la un moment dat a spus că se simte obosit și a mers în bază, la Săveni, să se odihnească. A fost găsit dimineață, fără suflare”, a spus un apropiat al acestuia.
Colegii bărbatului erau în stare de șoc la aflarea veștii. Dumitru Ichim era privit cu stimă și admirație de toți cei care au lucrat cu el.
“La poliţie, la ISU, la ambulanță, tura este de 8-12 ore. Au terminat, au plecat acasă. La noi pleci acasă când se termină munca. E foarte greu să mai găsești un om ca el. Unde era trimis, făcea totul. Un adevărat profesionist. A ajutat-o pe femeia din Crasnaleuca să ajungă la spital. A salvat o viață, dar a pierdut-o pe a lui”, a spus un coleg de-al bărbatului decedat.
Sursa: monitorulbt.ro