Florin Roșu, şeful secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul de Infecţioase Iaşi are o reacţie de ultim moment. Acesta a oferit o declaraţie care dă fiori romanilor. Din cauza numărului tot mai mare de persoane care au nevoie de Terapie Intensivă, în curând, medicii ar putea fi nevoiţi să aleagă între pacienţi, notează bzi.ro.
Florin Roșu a declarat că atunci când momentul horror va veni, nu medicul singur va lua decizia. Se va crea o comisie medicală care va analiza fiecare persoană în parte.
În contextul creşterii alarmante a numărului de persoane infectate cu COVID, dar şi a numărului de persoane care au nevoie de Terapie Intensivă, şeful secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Infecţioase Iași a declarat că România nu este departe de a lua decizii ca cele din Spania şi Italia. Concret, la un moment dat, medicii vor fi obligaţi să aleagă pacienţii din Terapiile Intensive din România, potrivit sursei citate.
„Trecem printr-o perioadă nu dificilă, foarte dificilă. Dacă nu ne vom da toţi mâna cu mâna să trecem peste perioada aceasta, perioada de cumpănă se va prelungi. În Iaşi, dacă discutăm de pacientul care are nevoie de îngrijire ATI, lucram la capacitate maximă. Situaţia Spaniei, Italiei, se apropie din ce în ce mai mult de noi.
Până acum am reuşit să gestionăm cazurile care aveau nevoie de ATI şi nu am ajuns în situaţia să alegem între pacienţi. Ne dorim să nu ajungem în situaţia asta. Nu ne aflam în situaţia asta acum, dar momentul este foarte aproape. În cazul în care vom ajunge, vom face comisii medicale, nu poate decide un singur medic viaţa unui om şi vom alege pacientul care are cele mai mai mari şanse să treacă peste această epidemie dificilă. Speram să nu ajungem în această situaţie.” declarat Florin Roșu.
În altă ordine de idee, șeful Terapiei Intensive din Iași a declarat că în acest an nu a avut concediu şi nici nu spera că va avea. Totuși, un alt semnal de alarmă este şi acela a estenuarii psihice și fizice. Asistentele, și tot personalul medical din Spitalul de Boli Infecţioase și nu numai sunt la final de capacitate de muncă, lucru de înţeles dacă e să ţinem cont de numărul tot mai mare de cazuri şi fluxul continuu de pacienţi infectaţi cu COVID: „Eu anul ăsta n-am avut concediu şi sunt convins că nici nu voi avea. Nu-i nicio problemă, ştiu ce meserie mi-am ales. Dar asistentele, infiermierele, din punct de vedere psihologic, emoţional, personalul medical este pe final de capacitate de muncă. Şi din nefericire nu observăm acea luminiţă de la capătul tunelului”, a declarat Florin Roșu la Antena 3.
Marți seara, 6 octombrie, la TVR 1, ministrul Sănătății a fost întrebat dacă se pune problema carantinei, dacă România va depăși 3.000 de cazuri. El a răspuns că nu există această perspectivă în momentul de față, fiindcă medicii acceptă tot ce vine în spitale, dar „suntem aceleași persoane în corpul medical, avem un moment în care personalul medical are un anumit rodaj”, mai notează bzi.ro.
Ministrul a vorbit și despre vizita pe care a făcut-o marți în spitalele suport Covid din București și a afirmat că a observat aceeași muncă depusă la începutul pandemiei, doar că „una e să ai 200 de cazuri pe zi și alta e să ai 2.500 de cazuri pe zi”.
Nelu Tătaru a asigurat că medicii primesc toate cazurile, dar ar dori ca cei care sunt în pre-spitale și care contribuie la îmbolnăviri, să se gândească la faptul că aceste spitale nu sunt doar pentru COVID-19.
„Ce facem și cu aceste 2.500 de cazuri. Mergem în toată țara și căutăm paturi de Terapie Intensivă acolo unde sunt goale”, a spus ministrul.