Şeful PSD IAȘI sesizează DNA şi Curtea de Conturi privind neregulile semnalate la Aeroportul Iaşi : ”Liberalii fac praf tot ce ating!”

0
266

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, a anunţat luni că sesizează DNA şi Curtea de Conturi pentru a demara cercetări la Aeroportul din Iaşi, după ce presa locală a scris că nu ar fi fost respectat caietul de sarcini pentru licitaţia de construire a noului terminal.

Liderul social-democraților ieșeni Maricel Popa a declarat că este siderat de modul în care șefii Aeroportului Internațional și ai Consiliului Județean Iași au înțeles să gestioneze proiectul de peste 70 milioane de euro pentru construirea terminalului T4.
Consiliul Județean Iași a devenit în numai doi ani o instituție care a atras asupra ei doar suspiciune, neprofesionalism, erori grave și dosare penale. Iată că un nou scandal, sesizat astăzi de presa ieșeană, stă să izbucnească în curtea Aeroportului Internațional și a Consiliului Județean Iași.
Posibila trucare a licitației și schimbarea soluției tehnice nu mai miră pe nimeni atât timp cât șeful Consiliului Județean este judecat deja în mai multe dosare penale pentru abuz în serviciu și fapte de corupție.

Costel Alexe a făcut atât de mult rău Iașului încât nici nu ar mai trebui menționat vreodată în nicio arhivă sau panoplie. Istoria trebuie să îl șteargă definitiv pe acest personaj corupt, incompetent și șpăgar”.

Senatorul Maricel Popa atenționează instituțiile de control ale statului că ar trebui să se autosesizeze în acest caz și să verifice de îndată situația proiectului de construire a terminalului T4 de la Aeroportul Internațional Iași.

„Sesizez public instituțiile abilitate: Curtea de Conturi, Inspectoratul de Stat în Construcții, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Direcția Națională Anticorupție cu privire la ceea ce se întâmplă la Aeroportul Internațional și Consiliul Județean Iași.

Ca ieșeni, suntem în pericol să plătim ani buni de acum încolo corecțiile financiare care vor fi aplicate proiectului pentru modificarea soluției tehnice.

Această investiție trebuie făcută cu bani europeni, nu cu cei ai ieșenilor. Și așa traiul a devenit foarte scump. Acum o să fim nevoiți să mai plătim și incompetența clicii peneliste de la Aeroport și Consiliul Județean, în frunte cu penalul Costel Alexe și politrucul Romeo Vatră. Acești farsori au distrus absolut tot ceea ce au avut pe mână.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.