Două persoane au fost lovite, luni, pe o trecere de pietoni, în Slatina. La volanul mașinii cu pricina se afla directorul executiv adjunct al Poliţiei Locale Slatina. Acesta se afla la volanul maşinii de serviciu când a acroșat două persoane care traversau strada pe o trecere de pietoni din zona centrală a municipiului.
„Un bărbat de 55 ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe b-dul A.I. Cuza din municipiul Slatina, în dreptul Bibliotecii Judeţene, nu ar fi acordat prioritate de trecere faţă de două persoane, una de 15 ani, din comuna Rusăneşti, şi alta de 34 ani, din comuna Vădastra, acroşând cele două persoane. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru acordarea de îngrijirii medicale. Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă„, a anunţat Cristian Grigorescu, scrie Agerpres.
Şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negative.