Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr din Republica Moldova care conducea un autoturism marca SEAT, radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania.
În data de 07 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Grigore C. din Republica Moldova, în vârstă de 22 de ani, conducând un autoturism marca SEAT, înmatriculat în Lituania.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania, din data de 21.09.2017.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoştinţă despre radierea din circulaţie a autoturismului de către autorităţi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.