Alexandru Muraru a anunțat că în Planul Național de Redresare și Reziliență vor putea fi achiziționate autobuze școlare ”verzi” pentru transportul elevilor din mediul rural.
Acesta a mai precizat că soluția este o alternativă în unitățile administrativ-teritoriale care suferă o scădere demografică și unde școlile nu mai pot funcționa din cauza numărului foarte mic de elevi.
Strategia ministerului Educației constă în concentrarea școlilor la nivel de comune pentru a putea oferi condiții de învățământ modern și de calitate elevilor.
”Fondurile alocate prin PNRR pentru Educație reprezintă șansa concretă pentru implementarea programului național România Educată, lansat de către președintele Klaus Iohannis. Unul dintre pilonii de bază este reducerea decalajelor între condițiile și dotările școlilor din mediul urban vs. condițiile și dotările școlilor din mediul rural. Soluția sustenabilă este concentrarea școlilor în centrele de comună și dotarea acestora la nivelul celor din mediul urban: calculatoare, laboratoare moderne, săli de sport, mobilier nou etc. Însă asta presupune asigurarea condițiilor de transport pentru copiii din satele care compun comuna respectivă.
Prin cei 1.86 miliarde euro alocate educației prin Planul Național de Redresare și Reziliență, vom putea face investiții atât în infrastructura și dotarea școlilor comunale, cât și în achiziția de autobuze verzi pentru transport școlar al copiilor. Atingem două obiective esențiale: accesibilitatea elevilor și asigurarea condițiilor optime pentru un învățământ de calitate. Scopul principal este reducerea abandonului școlar din mediul rural”, a declarat deputatul PNL Alexandru Muraru.
Deputatul liberal consideră că resursele care vor fi alocate pentru modernizarea învățământului din mediul rural constituie șansa la educație pentru sute de mii de elevi care, conform statisticilor, abandonează școala.
”Sărăcia din satele românești înseamnă nu doar lipsuri materiale, ci și distrugerea șanselor copiilor din acest mediu la servicii de educație. 44,3%, adică 900.000 de copii doar în comune și sate, se află în risc de sărăcie sau excluziune socială. De aceea, rata abandonului școlar este mai mare cu 20% în școlile din rural, față de cele din marile orașe. La nivel național, rata de părăsire timpurie a școlii este de 26,6% în zonele rurale și scade la 6,2% în municipiu, în condițiile în care în studiază 45% din populația școlară a României”, a spus deputatul PNL, conform unui comunicat trimis redacției.
Deputatul liberal ieșean Alexandru Muraru se declară dezamăgit de faptul că, în România, rata de părăsire timpurie a școlii este a treia cea mai ridicată din Europa. Citând statisticile Eurostat, el subliniază că, în țara noastră, 15,3% dintre tinerii din categoria 18-24 de ani, respectiv, 277.600, au părăsit școala înainte de finalizarea învăţământului obligatoriu şi nu au urmat niciun alt program de formare profesională sau calificare, spre deosebire de 10,3% cât este media la nivelul Uniunii Europene.