Primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica, a dispus ieri ca în autorizaţiilor de constructie să fie menţionat în mod expres faptul că fiecărei unități locative îi corespunde un loc de parcare aferent, identificat în memoriul tehnic și partea desenată (de exemplu, apartamentului 5 îi corespunde locul de parcare 7) .
Edilul-şef a mai dispus ca în conținutul autorizației de construire să se menționeze obligația investitorului de a înstrăina unitatea locativă numai împreună cu locul de parcare aferent.
Încă de luna trecută, primarul Mihai Chirica a emis o dispoziție către Direcția de Urbanism a Primăriei Municipiului Iași care vizează o reglementare mai precisă a obligației dezvoltatorilor ansamblurilor rezidențiale/ locuințelor colective de a asigura un număr suficient de locuri de parcare pentru proprietari, inclusiv pentru proprietarii de autoturisme electrice și utilizatorii de biciclete, precum și facilități pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. De asemenea, deciziile edilului-șef urmăresc să pună în acord regulamentele și procedurile proprii cu actele normative din domeniul autorizării lucrărilor de construire și amenajării locurilor de parcare aferente ansamblurilor rezidențiale, să aducă mai multă rigoare și precizie în ceea ce privește eliberarea certificatelor de urbanism și, nu în cele din urmă, să sprijine și să îndrume solicitanții de acte de urbanism.
Măsura vine la pachet cu o dispoziţie emisă de primar ieri. „Începând cu data prezentei, eliberarea autorizatiei în scopul construirii ansamblurilor rezidenţiale/locuinţe colective, se va realiza în următoarele condiţii: necesarul de locuri de parcare se va asigura pentru fiecare tronson de clădire rezidenţială, sens în care se va menţiona în mod expres în autorizaţia de construire, numărul de locuri de parcare aferent fiecărui tronson de clădire în parte. De asemenea, dimensionarea locurilor de parcare se va face direct proporţional cu numărul unităţilor locative ce compun ansamblul rezidenţial, sens în care se va menţiona în mod expres în autorizaţia de construire faptul că, fiecărei unităţi locative îi corespunde un loc de parcare aferent, identificat în memoriul tehnic şi partea desenată (ex. apartamentului 5 îi corespunde locul de parcare 7)”, se arată în dispoziţia edilului-şef. Mai mult, în conţinutul autorizaţiei de construire se va menţiona obligaţia investitorului de a înstrăina unitatea locativă numai împreună cu locul de parcare aferent şi, în mod corelativ, de a proceda la intabularea dreptului de proprietate a locuinţei individuale numai împreună cu locul de parcare achiziţionat.
Dispoziţia mai conţine trei prevederi. Astfel, fiecare tronson de clădire va fi prevăzut cu minim un loc de parcare, echipat cu instalaţii de încărcare destinate vehiculelor electrice. De asemenea, fiecare tronson de clădire ce face parte din ansamblul rezidenţial, va fi prevăzut cu locuri de parcare special amenajate pentru biciclete. Nu în ultimul rând, fiecare tronson de clădire, trebuie să asigure accesul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.
„Toate condiţiile mai sus expuse, vor fi configurate într-o planşă tehnică anexă la autorizatia de construire, ce va face parte integrantă din aceasta. Certificatul de urbanism se va emite cu menţionarea în mod expres a obligativitătii respectării tuturor cerinţelor mai sus expuse, referitoare la necesarul de locuri de parcare aferente ansamblurilor de locuinţe colective”, se mai arată în document, potrivit stireadeiasi.ro.
În ceea ce priveşte certificatul de urbanism, se va avea în vedere situaţia juridică, tehnică şi economică clară a amplasamentului pentru care se solicită autorizarea. Astfel, este permisă eliberarea certificatului de urbanism numai în situaţia în care există evidenţiat un drept de proprietate/creanţă cert, neafectat de eventuale suprapuneri sau alte situaţii juridice incerte. „În situaţia în care se constată imposibilitatea validării soluţiei de urbanism solicitată de beneficiar prin cererea de eliberare a certificatului de urbanism, se va proceda la explicitarea în mod detaliat şi expres a tuturor motivelor ce conduc la refuzul eliberării certificatului, cu referire în mod expres la cadrul legal incident”, se mai precizează în dispoziţia primarului.