Scurt metraj creat de 3 studenți ieșeni. Cum văd ei etapele unei relații

0
148

Trei tineri, studenţi în Iaşi, au realizat un videoclip simplu, emoţionant şi cu un mesaj foarte interesant.

Cei 2 protagonişti, Mălin-Alexandru Antonoaei , student la Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii „Gheorghe Asachi” şi Adina Gabriela Togan, studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” interpretează etapele unei relaţii, fiecare secvenţă simbolizând perioadele prin care trec, de la iubire până la despărţire.
Ideea lor a avut ca bază dorința de a face ceva nou, de a arăta publicului și alte lucruri interesante. După ce au văzut un skatch pe Instagram, Alexandru și Claudiu, cei doi fiind și colegi de cameră au hotărât să încerce să facă ceva. Ceva al lor, dar care să arate publicului viziunea unor tineri asupra unui subiect atât de controversat: relațiile.
„Am văzut acel clip si ne-am gândit că a ajuns atât de popular deși nu era ceva foarte complex. Hai să facem şi noi ceva. La noi de ce nu sunt clip-uri de genul? Hai să dăm puţin elan şi celorlalţi.” a afirmat Claudiu Oancea, tânărul din spatele camerei.
 În clipul lor, povestea începe într-o zi de vară, iar schimbările vestimentare ale personajului masculin reprezintă și schimbarea anotimpului în care se petrece acțiunea dar și stadiul relației celor doi.
„Partenera nu se schimbă de îmbrăcăminte deoarece dorim să evidenţiem solidaritatea femeii faţă de partenerul ei, cu toate că el e într-o continuă schimbare.” spun realizatorii.

„În imaginile noastre se observă cum doi tineri se întâlnesc întâmplător şi ajung să se cunoască, viitoarea lui parteneră având cursurile de la facultate în mână, iar pe parcurs renunţă la ele şi se dedică în totalitate băiatului. Cursurile ei simbolizând puterea şi viaţa de dinainte şi după.
Se mai regăsesc în ultima secvenţă, după despărţire. Ajung să se iubească şi să-şi fie alături unul de altul, acele momente frumoase pe care nu le poţi uita. El pe parcursul relaţiei greşeşte, cu toate astea este iertat şi înţeles. Prima scenă când băiatul merge pe drumul partenerei lui este aşa zisa scenă cu drogurile. Nu dorim să ne atingem de subiectul acesta, cu acea secvenţă vrem să transmitem perioada de zdruncinare a armoniei, care poate fi adusă înapoi în prin-plan, însă pe o perioadă scurtă. De aici totul e în decădere, încep problemele şi certurile. Băiatul vine nervos, ţipă la parteneră şi pleacă, fără explicaţii. Fata încearcă să-şi exprime suferinţa într-un mod paşnic şi uşor de înţeles, prin care îi explică băiatului că în ritmul ăsta nu mai rezistă. Antiteza între genuri se poate observa cu uşurinţă în aceste două secvenţe. În stadiul final, amândoi cedează şi se ceartă, fiecare merge pe drumul lui, ea îşi recapătă viaţa iniţială. „
Tinerii susţin că toţi trec prin aceste perioade de maturizare, sfârşitul unei prime relaţii profunde fiind primul pas. „Părerile oricum sunt împărţite la final, amândoi greşesc şi amândoi fac sacrificii. Mereu mai ai ceva de spus, mereu mai există ceva neterminat. Prima iubire nu se uită niciodată.”
      Cei trei studenţi doresc să continue acest proiect şi susţin că povestea are un lux de amănunte, fiecare venind cu idei în acest videoclip, după gândurile şi faptele trăite. 
” Suntem întrebaţi de prieteni deseori ce simbolizează cu adevărat acest videoclip. Este foarte greu de exprimat totul, mai ales că este şi interpretabil.”
Aceştia au ales cu atenţie şi melodia de pe fundal. Aceasta fiind negativul piesei „Îţi arăt că pot” realizată de cântăreaţa ADDA. Mesajul de pe coperta videoclipului are şi el rolul de a transmite emoţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.