Institutul pentru Sănătate Publică a stabilit noile reguli pentru redeschiderea şcolilor, care va avea loc în toamnă.
Printre acestea, clase de maximum 10-15 elevi, care să stea 4 ore pe zi la școală, ore de 30 de minute, iar restul clasei, prin rotație, va face școală online, informează edupedu.ro.
Din toamnă, clasele vor avea maximum 10-15 elevi, elevii vor sta maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs va dura cel mult 30 de minute. Elevii vor merge la şcoală prin rotaţie. În timp ce unii vor participa la ore din clase, alţii vor participa la ore online.
Acestea sunt noile reguli care trebuie aplicate la redeschiderea școlilor și care se regăsesc în recomandările oficiale realizate de Institutul Național de Sănătate Publică. Documentul cu regulile a fost publicat de Ministerul Sănătății și trimis în şcoli de către DSP pe 29 mai. Documentul oficial cuprinde măsurile de protecţie care trebuie aplicate “pentru reluarea activităţilor în unităţile pentru educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, clasele 0-XIII, în contextul epidemiologic al COVID 19”. Redeschiderea școlilor va avea loc pe 14 septembrie 2020, conform structurii anului şcolar 2020-202.
În timpul orelor de curs, elevii trebuie să păstreze distanța de 4 metri pătrați
Orele de curs vor fi de maximum 30 de minute, iar pauzele de maximum 20 de minute, pentru a avea toți elevii timp să se spele câte 20 de secunde pe mâini, la ieșirea și la intrarea din pauze, se mai arată în documentul citat. Copiii nu vor sta mai mult de 4 ore la școală.
Participare alternativă a elevilor, prin rotație, la orele de clasă online a unei părți din elevi, ceilalți fiind prezenți fizic la școală (de preferat în prima etapă, întrucât asigură un timp de expunere mai redus pentru fiecare elev).
Alternarea orelor de curs cu activități în aer liber: în măsura în care este posibil una dintre ore/zi să se deruleze în spații deschise (curtea școlii).
Amânarea și anularea manifestărilor sportive, culturale, pe timpul pandemiei în vederea evitării aglomerării pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii;