Schimbarea la Faţă a Domnului este prăznuită pe 6 august. Această sărbătoare aminteşte de minunea petrecută pe Muntele Tabor, unde Hristos îşi descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o.
Evanghelistul Matei spune „Şi a strălucit faţa Lui că soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), în vreme ce evanghelistul Marcu spune că veşmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3). Faptul că Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos că era „că soarele”, iar Luca, vorbind despre veşmintele Sale, menţionează că „erau ca zăpada”, ne descoperă că firea omenească nu a fost absorbită de cea dumnezeiasca în Hristos, căci „zăpada” nu a fost topită de „soarele” din El. Amintim că firea umană şi dumnezeiască din Hristos sunt unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit în Hristos.
Schimbarea la Faţă a Domnului – scurt istoric
Sărbătoarea Shimbării la Faţă a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărateasa Elena zideşte o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.
Există obiceiul ca în această zi să se facă pomenire generală a celor trecuţi la cele veşnice (Biserica Rusă). În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului se aduc la biserică struguri, care se împart credincioşilor.
Icoana Schimbării la Faţă a Domnului
În centrul reprezentării este Hristos, înveşmântat în alb. Este înconjurat de un fond închis la culoare, aşa-numita mandorla, prezentă şi în icoana Învierii. La picioarele Sale, sunt căzuţi cu fețele la pământ ucenicii Petru, Iacob şi Ioan, iar de-o parte şi de altă sunt prezenţi Moise şi Ilie.
Interesant este că în această icoană a Schimbării la Faţă, lumina care iradiază din Hristos şi-L înconjoară nu este luminoasă, ci întunecată. Întunericul din centru face trimitere la fiinţa lui Dumnezeu, care rămâne necunoscută omului. Lumina în care S-a descoperit Hristos nu a fost fiinţa lui Dumnezeu, ci o energie care izvorăşte din această fiinţă. Ortodoxia face o diferenţă clară între har şi natură divină. Dacă harul, ca energie necreată poate fi împărtăşit omului, natura divină rămâne incomunicabilă şi incognoscibilă.
Datorită acestei distincţii între fiinţă şi energiile necreate, se poate afirma posibilitatea unei uniri directe între om şi Dumnezeu. Deşi unit cu Dumnezeu, omul rămâne om, el nu este asimilat sau anihilat, ci între el şi Dumnezeu există neîncetat o relaţie personală de tipul „eu – Tu”, de la persoană la persoană. Aşa este Dumnezeu nostru, după cum afirma Kallistos Ware, necunoscut în fiinţa Sa şi totuşi cunoscut prin lucrările Sale, dincolo şi deasupra a tot ceea ce gândim , şi totuşi mai apropiat de noi decât însăşi inima noastră.
Sfântul Maxim Mărturisitorul vede în prezenţa lui Moise şi a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului că la îndumnezeire se poate ajunge atât pe calea căsătoriei, simbolizată de Moise care a fost căsătorit, cât şi pe calea necăsătoriei, arătată prin Ilie.
Sfinţii Părinţi spun că Moise şi Ilie au fost prezenţi la Schimbarea la Faţă de pe Tabor, pentru a li se îndeplini dorinţa de a vedea faţa lui Dumnezeu. Să nu uităm că în viaţa lor pământească nu au reuşit să vadă faţa lui Dumnezeu, Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peşteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vânt. Ei nu reuşiseră să vadă faţa lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu Se întrupase.
Prezenţa lui Moise şi Ilie alături de Hristos are şi menirea de a ne descoperi că Hristos este o persoană distinctă şi nu o reîntrupare a lui Moise sau a lui Ilie cum credeau mulţi din vremea aceea.
Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc cu puţin timp înainte de răstignirea Sa. Hristos nu Se mai arată într-un mod chenotic ucenicilor, Se arata fără nici un val, ca să-i întărească pe ucenici atunci când Îl vor vedea răstignit.
Sfinţii Părinţi au rânduit ca această sărbătoare să aibă loc în august, ultima lună din anul bisericesc, ca să cunoaştem că intru aceasta slavă va veni să judece întregul neam omenesc.
Icoana Schimbării la Fata – prima icoană pe care trebuie să o facă un iconar
Potrivit Tradiţiei, prima icoană pe care trebuie să o realizeze un iconograf este icoana Schimbării la Faţă. Zugravul cere prin această realizare că Hristos să strălucească în inima lui, lumina Slavei Sale negrăite, descoperită Apostolilor pe Tabor. Având datoria de a vesti prin imagine tainele lui Hristos, el trebuie să se asemene Apostolilor care au trăit minunea Schimbării la Faţă. Într-un manuscris din Muntele Athos, i se cerea zugravului să se roage cu lacrimi ca Dumnezeu să-i pătrundă în suflet şi să meargă la preot ca acesta să se roage pentru el şi să-i citească troparul Schimbării la Faţă.
Schimbarea la Față– dezlegare la pește
Deşi ne aflăm în postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit ca pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, să se facă dezlegare la peşte pentru bucuria praznicului.
Sursa: Radio Iași
