Ministrul Mediului a anunţat că a emis un ordin prin care elimină obligativitatea ITP-ului pentru “mașinile care stau în curtea unui cetăţean”, solicitată în cadrul Programului Rabla.
“Am hotărât, făcând o analiză clară, la rece, şi am emis ordinul de ministru prin care ITP-ul pentru o maşină care stă în curtea unui cetăţean să fie scos. Dacă eu am maşina în curte nu o să mă mai duc să plătesc o taxă în plus când pot să mă duc să o dau pentru a achiziţiona o maşină nouă. (…) De săptămâna trecută ordinul este deja postat pe site”, a spus Graţiela Gavrilescu.
Ea a precizat că acesta decizie a fost luată pentru a nu bloca un sistem care se derulează de foarte mult timp şi care “funcţionează foarte bine”.
“Interesul nostru este să le scoatem de peste tot, din parcări, din curţile oamenilor, nu avem nevoie să blocăm acest sistem care este derulat de foarte mult timp şi care funcţionează foarte bine şi în sensul în care facem şi eforturi financiare pentru ca în fiecare an să reuşim să dublăm numărul de prime de casare. Atunci ar fi fost aşa, să zicem, un joc care nu ar fi fost corect”, a precizat Gavrilescu, informează Agerpres.
Anul trecut, Ministerul Mediului a anunţat că începând din 2019 cei care vor dori să beneficieze de ajutorul de la stat pentru înlocuirea maşinii vechi erau obligaţi să ducă la casat numai maşini cu ITP valabil. Aceasta era considerată o condiţie obligatorie în ceea ce priveşte casarea unei maşini şi stoparea poluării, deoarece ITP-ul dădea dreptul proprietarului de autovehicul de a circula pe drumurile publice.