Scene șocante în PENITENCIAR, în Săptămâna Patimilor: Un deţinut a fost găsit spânzurat

0
404

Un deţinut aflat în Penitenciarul Oradea, arestat preventiv pentru infracţiunea de trafic cu minori, a fost găsit spânzurat cu un material textil legat de gratia geamului camerei de detenţie, anunță agerpres.

‘În data de 19 aprilie, la ora 20,38, cu ocazia distribuirii tratamentului psihotrop, un deţinut custodiat de Penitenciarul Oradea, arestat preventiv pentru infracţiunea de trafic cu minori, a fost găsit spânzurat cu un material textil legat de gratia geamului camerei, de către supraveghetorul secţiei care era însoţit de asistentul medical aflat în serviciu. S-au aplicat, de îndată, primele manevre de resuscitare.

A fost apelat numărul unic de urgenţă 112, iar la 20,44, două echipaje SMURD au continuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, la ora 21,17, s-a constatat decesul”, precizează, miercuri, într-un comunicat, reprezentanţii Penitenciarului.

La nivelul instituţiei a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului, iar despre decesul persoanei custodiate, conducerea Penitenciarului Oradea a anunţat familia decedatului, judecătorul de supraveghere, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor şi Serviciul de Medicină Legală, care efectuează cercetări în cauză, mai arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.