Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care majorează cu 50% salariile de bază ale angajaților implicați în implementarea de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile precum și cei implicați în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), indiferent de numărul de proiecte în care sunt implicați, arată documentul care va fi vineri pe masa Executivului.
”Pentru tot sectorul de administrație care lucrează cu fonduri europene. Trebuie să ne asigurăm că avem capacitatea administrativă să putem să atragem fiecare eurocent, pentru că sunt foarte importante fondurile, astfel încât să ne menținem în echilibru economia”, a spuse Nicolae Ciucă.
În prezent, personalul din structurile antemenţionate are dreptul la majorarea cu până la 35% a salariului de bază.
Prevederile nu vor fi aplicabile demnitarilor, cu excepţia funcţiilor de preşedinte și vicepreşedinte al consiliului judeţean şi primar și viceprimar.