Lucrările la Spitalul Municipal Bacău s-au finalizat cu 5 zile mai devreme de termenul propus, a anunțat primarul Cosmin Necula.
Spitalul poate prelua în condiții optime cazuri grave și critice de COVID-19, dar poate fi utilizat şi pentru alte tipuri de afecțiuni.
Spitalul este complet echipat cu aparatură medicală (22 de unități ATI, aparate de ventilatie, monitoare funcții vitale, defibrilatoare, injectomate etc.). Pe lângă cele două circuite de gaze inițial proiectate, oxigen și vacuum, spitalul a fost dotat și cu o sursă independentă de aer comprimat, cu o varietate de utilizări, printre care și ventilarea pacienților critici.
Etajele 4 și 5 sunt pregătite cu 153 de paturi, dispuse în saloane cu două și un singur pat, iar fiecare salon are baie proprie.
„Ceea ce am reușit în aceste 40 de zile reprezintă 80% din întreaga unitate medicală. Etajele 1 și 3 vor necesita doar lucrări la partea de finisaje, etajul doi fiind exclusiv spațiu tehnic. Finanțarea lucrărilor a fost asigurată în mod egal de Primăria Municipiului Bacău și Consiliul Județean Bacău, iar implicarea echipelor de profesionisti care au înțeles însemnătatea acestui proiect a fost esențială pentru ca acest spital să fie pus la dispoziția cetățenilor din municipiul și din județul Bacău”, a declarat primarul Cosmin Necula.
Construcția Spitalului Municipal Bacău a început în 2007, fiind blocată în 2014 din cauza insolvenței firmei care a început lucrările.