Consiliul Județean a recepționat astăzi lucrările la tronsonul I al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria”. Toate etajele, subsolul și terasa au fost reabilitate și modernizate, urmând ca săptămâna viitoare în acest corp al unității medicale să fie aduși și primii pacienți.
“Am recepționat în integralitate tronsonul I, corpul A, al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, lucrările de modernizare fiind efectuate în acest an. Le mulțumesc celor implicați în realizarea proiectului, Ministerul Dezvoltării, ADR Nord-Est, asocierea de firme, dirigintele de șantier, firmele de consultanță și publicitate și, în special, Direcției Proiecte din cadrul Consiliului Județean și echipei medicale de la Spitalul Sfânta Maria. Sănătatea copiilor este pe mâini bune, iar de acum vor avea și condiții moderne pentru ca procesul de tratament și de recuperare să fie cât mai ușor”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
Următoarea etapă a lucrărilor vizează corpul B al unității medicale. “Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași” este un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, având o valoare totală de 121.476.128,04 lei cu TVA.
Spitalul pentru Copii este cel mai mare spital de pediatrie din Moldova și al doilea ca mărime din țară, aici fiind tratați anual peste 50 de mii de pacienți din întreaga regiune. Cele trei corpuri componente ale imobilului au fost date în folosință în anul 1970 și este pentru prima data când sunt reabilitate.