Inundațiile au afectat 161 de localități din 29 de județe. Pagubele sunt însemnate.
Trei persoane au murit, după ce au fost luate de viitură, 71 de oameni au fost evacuați, iar aproape 400 de case și 600 de curți au fost inundate, potrivit unui bilanț al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 387 de case, 578 curți și 219 beciuri/subsoluri. Totodată, vântul puternic a doborât 7 stâlpi de electricitate și 5 copaci, iar pompierii au acționat pentru degajarea acestora.
În județele Alba, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin și Maramureș 71 de persoane au fost evacuate și relocate temporar în spații puse la dispoziție de autoritățile locale și la rude.
Trei oameni și-au pierdut viața după ce au fost luați de viitură. Evenimentele s-au produs în județele Bihor, Suceava și Vaslui, acolo unde, din cauza precipitațiilor abundente, nivelul apei a crescut rapid și s-au produs inundații.


