Statul român a încasat 5,7 milioane de euro despăgubiri pentru cele patru obiecte de patrimoniu furate în ianuarie din Muzeul Drents (Assen, Olanda). Suma, plătită integral de o mare companie de asigurări olandeză, a intrat deja în contul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).
Autoritățile au decis să nu mai aștepte finalizarea anchetei penale și au acceptat plata la valoarea asigurată. Dacă piesele sunt recuperate, acestea vor fi predate imediat MNIR, unde specialiștii vor face o evaluare completă; în cazul în care este necesară restaurarea, costurile vor fi deduse din despăgubirea deja achitată. Cercetările continuă în paralel pentru identificarea și tragerea la răspundere a autorilor, iar suspecții principali se află în continuare în detenție.
Jaful a avut loc în noaptea de 24/25 ianuarie 2025, când din expoziția „Dacia – Imperiul de aur și argint” au fost sustrase Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur. În lunile ce au urmat, România a demarat procedurile de despăgubire, iar autoritățile olandeze au menținut dosarul penal deschis pentru recuperarea artefactelor.