Proprietarul unei vinării din Italia a închiriat un avion privat pentru a aduce la lucru opt muncitoare din România despre care spune că îi sunt indispensabile.
De mai bine de un deceniu, femeile merg de două ori pe an în peninsulă pentru a-l ajuta la vie. Anul acesta, din cauza restricțiilor cauzate de Covid-19, ele au fost întoarse de la granița cu Ungaria. Dar, pentru că sunt de neînlocuit, italianul a închiriat un avion privat care a aterizat la Cluj de unde au fost preluate cele 8 femei.
„Vreau să spun că mâna de lucru în vie, în această zonă a Italiei, adică în Alto Adige, la granița cu Austria, de mai bine de 30 de ani provine din străinătate. În cazul meu, de aproximativ 10 ani am acest grup de doamne care vine din România. Este un grup pe care l-am instruit și care a învățat această meserie foarte delicată”, a spus Martin Foradori Hofstätter, proprietarul cramei.