Român din Italia, bătut de bărbatul de la care închiriase un apartament

0
169

Un român de 47 de ani din Boville Ernica, Italia, a fost implicat, zilele trecute, într-un conflict cu bărbatul de la care închiriase un apartament.

Cei doi s-au întâlnit iniţial pentru a discuta despre modul în care românul gestionează apartamentul în care stă şi pe care l-a închiriat de la italian.

Conform Casilina News, spiritele au degenerat rapid, moment în care italianul de 34 de ani a tăbărât cu pumnii pe român, lovindu-l de mai multe ori în zona feţei.

Românul nu a stat pe gânduri şi a mers direct la carabinierii din localitate pentru a depune o reclamaţie.

Italianul este cercetat acum pentru vătămare corporală şi ameninţări şi riscă ani grei de închisoare în condiţiile în care este recidivist, fiind implicat în urmă cu câţiva ani în traficul cu stupefiante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.