Fostul fotbalist Rică Răducanu a fost jefuit pe Litoral. Totul s-a întâmplat chiar în apartamentul său de vacanţă, din Mangalia. Rică Răducanu era acasă, însă dormea în momentul în care hoţii au pătruns. Aceştia i-au furat telefonul mobil și o geantă în care avea 8.000 de lei și acte. Hoţii nu au fost încă prinşi.
„Am pus telefonul în priză, cum e normal, şi m-am culcat. Mă trezesc mereu că am probleme, la două ore. Dacă făceam vreo nenorocire… Îţi dai seama, nervos, noaptea. Şi la 6:00 dimineaţa m-am trezit să scot telefonul. Nu mai era telefonul. Când mă uit pe măsuţă, la radio, nici gentuţa cu cartea maşinii, buletinul, permisul, banii”, a povestit Rică Răducanu pentru Digi24.
Din spusele vecinilor se pare că hoții au intrat pe geamul dormitorului.
Apartamentul se află la etajul 1, iar la parter se vede că este un grilaj, iar deasupra un aparat de aer condiționat, care ar fi putut fi folosit de răufăcători ca să intre mai ușor în casa fostului fotbalist.
Nimeni nu a văzut cu exactitate ce s-a întâmplat, ce știm cu precizie este că eventimentul s-a produs în noaptea de 12 spre 13 august, iar dimineața, când a văzut că i-au dispărut bunurile, Rică Răducanu a alertat poliția. Aceștia au venit și au căutat inclusiv amprente. Cercetarea este în desfășurare.
Sursa: Digi24