Relaţiile româno-germane promovate timp de cinci zile de primarul Iașului

0
200

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a participat timp de cinci zile, în perioada 1-5 iulie, la invitaţia Fundaţiei Konrad Adenauer, la un program de dialog pe teme de bune practici şi dezvoltare durabilă în administraţia publică locală desfăşurat în Germania.

Scopul misiunii a fost cel de a facilita şi promova relaţiile româno-germane, schimburile de idei şi bune practici, în spiritul valorilor comune pe care le împărtăşesc cele două ţări.

Alături de Ovidiu Sergiu Bîlcea (Vicepreşedintele CJ Arad), Ilie Bolojan(Primarul Municipiului Oradea), Cătălin Flutur (Primarul Municipiului Botoșani), Adrian Dobre (Primarul Municipiului Ploieşti), Mircia Gutău (Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea), Voicu Paul (Viceprimarul Municipiului Alba Iulia) şi Ioan Popa (Primarul Municipiului Reşiţa), a avut întâlniri de lucru cu responsabili din cadrul primăriilor din Berlin, Düsseldorf, Oberhausen, cu primarul oraşului Essen, cu miniştri din landul Renania de Nord- Westfalia şi nu în ultimul rând cu E.S. dl. Emil Hurezeanu- Ambasadorul României în Germania.

Experţi internaţionali, oameni cu experienţă în administraţia regională şi locală din Germania au împărtăşit din experienţa lor despre accesarea fondurilor europene şi dezvoltarea urbană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.