Relațiile româno – franceze au fost marcate printr-o serie de evenimente cu ocazia comemorării „Zilei Armistițiului”

0
124

La cimitirul Eternitatea a fost amintit sacrificiul eroilor francezi care și-au dat viața pe teritoriul României în primul Război Mondial, prilej cu care a fost dezvelit panoul comemorativ dedicat memoriei Generalului de Brigada Henri Pierre LAFONT.

La eveniment alături de autoritățile locale și reprezentanților Armatei Române a fost prezentă ambasadoarea Franței ES Laurence Auer și trei membri ai familiei LAFONT.

În acest context a fost evocat, tot la cimitirul Eternitatea, consulul francez Victor Place, cel care a avut o contribuție importantă în realizarea unirii din 1859, eveniment care a însemnat nașterea României ca stat național. Mormântul acestuia a fost refăcut prin eforturile comune ale autorităților române și franceze.

Evenimentele au avut ca punct final evocarea Generalului Henri Mathias Berthlot și a contribuției deosebite a acestuia în primul Razboi Mondial la modernizarea armatei române, la bustul acestuia de pe strada Cuza Vodă, în curtea Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.