Pasagerii vor fi grupați pe familii și, în măsura posibilităților, cât mai distanțați, se arată într-un ordin comun al Ministerului Transporturilor și Ministerului Sănătății, publicat sâmbătă în Monitorul Oficial, informează Ministerul Transporturilor printr-un comunicat de presă.
Accesul la bord va fi permis doar cu un bagaj de mână, iar purtarea măștii este obligatorie.
Pasagerii vor fi încurajați sa efectueze operațiunile de check-in on-line;
Se vor asigura echipamente de protecție pentru membrii echipajelor;
Purtarea măștii de protecție de către piloți în cazul în care este necesară părăsirea cabinei de pilotaj va fi obligatorie, precum și dezinfectarea după terminarea sarcinilor în afara cabinei de pilotaj;
Aeronavele vor fi dotate cu substanțe dezinfectante și echipamente de protecție de rezervă;
Dezinfectarea mâinilor este obligatorie pentru personalul navigant după fiecare interacțiune cu pasagerii sau bunurile acestora;
Interzicerea accesului în cabina a personalului de sol de la escală, cu excepția celui dedicat pentru curățenie și dezinfecție sau a personalului tehnic;
Accesul în cabina de pilotaj este interzis oricărei persoane care nu este membră a echipajului de zbor;
Mișcările în cabină se vor reduce la un minim necesar;
Vor fi interzise echipamente sau materiale de protecție care ar putea obstrucționa accesul la echipamentele de urgență, ar împiedica accesul la măștile de oxigen, ar împiedica accesul la căile de evacuare de urgență sau ar limita contactul vizual sau auditiv cu echipajul de cabină;
Serviciul la bord va fi suspendat/limitat pe rute/destinații în funcție de nivelul de risc declarat de autorități;
Pasagerii vor fi grupați pe familii și, în măsura posibilităților, cât mai distanțați;
Dezinfectarea aeronavei se va realiza obligatoriu după fiecare rotație;
Purtarea măștii este obligatorie pentru accesul la bordul aeronavelor precum și pe toată durata călătoriei;
Accesul la bord va fi permis doar cu un bagaj de mână;
Materialele printate vor fi eliminate de la bord, cu excepția instrucțiunilor de salvare și a pungii;
Pasagerii vor fi instruiți cu privire la completarea in timpul zborului, după caz a formularului PUBLIC HEALTH PASSENGER LOCATOR FORM (Ediția15 a Anexei 9 OACI) sau a altui document solicitat de autoritatea competenta în domeniul sănătății publice și predarea acestuia la debarcare, autorității competente pentru sănătatea publică;
Pasagerii vor fi informați cu privire la regimul care le va fi aplicat la sosirea în România;
Se vor aplica procedurile stabilite pentru cazurile în care la bordul aeronavei sunt identificați pasageri simptomatici;
Pasagerii vor fi instruiți cu privire la procedurile de debarcare astfel încât sa se evite contactul personal.
Reguli pe aeroporturile din România
Pentru a evita aglomerările, companiile aeriene/agenții de handling vor informa pasagerii să se prezinte la aeroport cu 3 ore înainte de ora programata de decolare;
În vederea asigurării distanței de protecție între persoane se vor reconfigura atât traseele de deplasare a persoanelor, cât și suprafețele de staționare temporara în zonele nerestricționate, cum sunt parcările publice din fața terminalelor de pasageri, peroanele de la intrarea în terminalele de pasageri, sălile de așteptare din interiorul terminalelor de pasageri, ghișeele de înregistrare (check-in, ticketing), zonele de alimentație publică, birourile de informare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului accesului, zonele de îmbarcare, zonele de ridicare a bagajelor și zonele pentru efectuarea evaluării epidemiologice precum și zonele de control trecere frontieră;
Procesul de verificare a temperaturii și gestionarea persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de sănătate în vederea efectuării călătoriei, prin raportare la prevederile legale și normele sanitare, este în sarcina instituțiilor/agențiilor statului care au competențe legale în acest sens;
Pentru a asigura măsurile de menținere a distanțării sociale se vor creaculoare în interiorul cărora se vor marca pe pardoseala, cu autocolante, linii de demarcație pentru păstrarea distanței minime între pasageri (față-spate și lateral).
Ghișeele de check-in se vor deschide cu 3 ore înainte de ora planificată pentru decolarea aeronavei.
Pentru fiecare cursa,se va asigura un efectiv suficient de angajați pentru asigurarea procesării pasagerilor la ghișeele check-in;
Vor fi luate măsuri privind adaptarea semnalisticii și mesajelor video care rulează pe monitoarele din zona de control de securitate, astfel încât să fie prezentate instrucțiuni cu privire la menținerea distanțării de protecție;
Administratorii aeroporturilor vor stabili împreună cu agenții de handling proceduri pentru asigurarea transportului pasagerilor spre/dinspre avion în grupuri care să asigure distanțe minime între pasageri, fără a depăși 50% din capacitatea mijlocului de transport;
În zonele critice identificate (spații cu utilizare intensă, cum ar fi zonele de control de securitate, zonele de control trecere frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic, grupuri sanitare) va crește frecvența de realizare a operațiunilor de dezinfecție a suprafețelor și volumelor pentru eliminarea riscului de contaminare, după cum urmează: dezinfecție aer/suprafețe cu substanță biocida – cel puțin la 4 ore, dacă există activitate de zbor; dezinfectarea tăvilor de la filtrele de securitate – cel puțin o dată pe tură; dezinfecția grupurilor sanitare – cel puțin la 2 ore;
Totodată se vor asigura următoarele măsuri:
– amplasare covoare cu soluție dezinfectantă pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului;
– amplasare dozatoare cu dezinfectant pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului, în special la intrarea în terminale și în zona porților de îmbarcare;
– amplasare dozatoare cu șervețele dezinfectante pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului;
Ventilarea naturală va fi îmbunătățită pe cât posibil în terminale, în timp ce recircularea aerului va fi redusă;
Având în vedere că măsurile de protecție sanitară afectează capacitatea de procesare a pasagerilor, administratorul aeroportului, după consultare cu transportatorii aerieni și celelalte autorități cu atribuții în punctele de trecere a frontierei, va corela programul de zbor cu noile capacități de procesare rezultate din aplicarea măsurilorde protecție sanitară.