Consilierii județeni vor dezbate în ședința ordinară din 23 februarie 2022 acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al Județului Iași domnului Prof. Univ. Dr. Viorel SCRIPCARIU și domnului Adrian ARDELEANU.
Născut la 4 noiembrie 1957 în Rădăuți, Suceava, domnul Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu a urmat cursurile Facultății de Medicină Generală a Institutului de Medicină şi Farmacie din Iaşi, pe care o finalizează în 1983. A debutat în profesie în anul 1983 în calitate de medic generalist în Clinica de Chirurgie a Spitalului Municipal Brașov. Ulterior, activează, succesiv, în funcțiile de medic secundar, medic specialist și medic primar chirurgie generală în Clinica de Chirurgie, a Spitalului Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași.
Sub conducerea domnului Prof. Univ. Dr. Viorel Scripacaru Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Grigore T. Popa din Iaşi a dezvoltat un centru multidisciplinar de cercetare medicală, proiect în valoare de peste 13 milioane de euro, cofinanţat prin Programul Operaţional Competitivitate, proiect de cercetare extraordinar, unic în România.
Autor a numeroase publicaţii – monografii și tratate de specialitate, lucrări ştiinţifice publicate în reviste indexate ISI, lucrări ştiinţifice publicate în reviste incluse în baze de date internaționale, proiecte de cercetare – dezvoltare, coordonator a numeroase studii clinice și studii de cercetare, domnul Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu a participat activ la ridicarea școlii medicale românești dar și la formarea viitorilor săi profesioniști.
Inițiativa acestui proiect aparține Consilierului județean Daniel Dîscă (USR).
Numele profesorului Adrian Ardeleanu se leagă de continuarea și dezvoltarea fără precedent a unor evenimente importante precum Târgul naţional de ceramică tradiţională „CUCUTENI-5000”, Festivalul folcloric „Datini şi obiceiuri de iarnă”, Festivalul folcloric „Trandafir de la Moldova”, Expoziția-concurs „Sărbătoarea Mărţişorului”, Festivalul-concurs „Din bătrâni, din oameni buni” sau Seria de întâlniri culturale „Şezători la noi în sat”.
Aceste evenimente de tradiție au fost puncte de atracție pentru artiști din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Polonia, Armenia, Georgia, Italia etc. Manifestările culturale menționate au pus accentul pe întărirea relației cu românii din zonele geografice amintite, devenind o expresie elocventă a afirmării tradițiilor populare românești.
Totodată, prin numărul și zona de unde provin invitații, aceste manifestări se înscriu cu brio în circuitul festivalurilor europene, contribuind inclusiv la dezvoltarea turismului local și îmbunătățind considerabil imaginea județului nostru.
Inițiativa acestui proiect aparține consilierului județean Adrian Acostoaiei (PMP).