Miercuri, 6 iulie 2022, prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) şi prof. univ. dr. Daniela COJOCARU, prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare au efectuat o vizită oficială la Ambasada Turciei în România, în vederea extinderii parteneriatelor academice dintre UAIC şi instituții academice din Turcia.
În cadrul vizitei, delegația UAIC s-a întâlnit cu Excelența Sa Füsun ARAMAZ, ambasador al Republicii Turcia în România și cu domnul Hasan Burak CERAN, coordonatorul Agenţiei de Cooperare şi Coordonare Turcă TIKA.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții celor două instituţii au semnat un acord de colaborare prin care se urmărește consolidarea colaborării dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și universităţi din Turcia. De asemenea, acordul facilitează îmbunătățirea relațiilor academice prin intermediul unor proiecte comune, respectiv înființarea unui lectorat de limbă turcă la UAIC.
Pe parcursul întâlnirii, prof. univ. dr. Tudorel TOADER a afirmat deschiderea Universității din Iași pentru stabilirea de noi colaborări cu instituții de învățământ superior din Turcia şi pentru dezvoltarea celor existente. E.S. Füsun ARAMAZ a subliniat faptul că în perioada 1940-1944, la Iași, a funcționat primul Institut de Turcologie şi Studii Central-Asiatice din România, a susținut importanța dezvoltării continue a cooperării dintre instituțiile academice din Turcia și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a manifestat întreaga disponibilitate pentru a sprijini demersurile necesare.
Tot în acest an, conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a efectuat vizite de lucru la Universitatea Kocaeli şi la Universitatea din Istanbul în scopul extinderii domeniilor de cooperare academică şi a demarării unor proiecte de cercetare în colaborare.