Rectificarea bugetară pune pe jar coaliţia. ALDE critică socotelile făcute de Guvern şi ameninţă cu ruperea coaliţiei, dacă solicitările lor sunt ignorate. Proiectul a fost de două ori amânat. Guvernul Dăncilă propune prima rectificare bugetară după aproape şase ani.
Teodorovici, ministrul Finanţelor a dat asigurări la ultima şedinţă a cabinetului Dăncilă, că rectificarea bugetară ajunge luni pe masa Guvernului. Proiectul însă nu a fost nici măcar lansat în dezbatere publică.
Mai rău, nici instituţiile care ar fi trebuit să îl avizeze nu l-au primit. În plus, ALDE nu e de acord cu modul în care au fost împărţiţi banii, iar, potrivit unor surse, rectificarea este negativă. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu susţine că miniştrii săi nu vor vota rectificarea bugetară şi că rectificarea reflectă strict viziunea PSD.
Termenul avansat de ministru nu va fi respectat nici de această dată. Potrivit unor surse, miniştrii nu au fost convocaţi în şedinţă. Mai mult, proiectul de rectificare nu a fost publicat nici până la această oră pe site-ul Ministerului de Finante. Nu a ajuns nici măcar pe masa instituţiilor care trebuie să emită avizele obligatorii.
La rectificarea bugetară, serviciile de informaţii, cu excepţia STS, vor primi bani în plus. STS, care a fost aspru criticat în spațiul public pentru că nu a localizat-o cu precizie pe Alexandra Măceșanu când a sunat la 112, pierde 70 de milioane de lei. Această diminuare a bugetului nu este însă o sancțiune, ci a fost decisă chiar la propunerea Serviciului de Telecomunicații.
Atunci când instituțile nu epuizează sumele alocate pentru cheltuieli de funcționare și nici nu le investesc pentru a-și îmbunătăți activitatea, banii sunt redirecționați. Tăieri de fonduri vor fi și la Transporturi, Educație și Sănătate. Potrivit unor surse, rectificarea bugetară este negativă, iar deficitul ajunge la 1,94% din PIB.
Rectificarea bugetară pune pe jar coaliţia. ALDE critică socotelile făcute de Guvern şi ameninţă cu ruperea coaliţiei, dacă solicitările lor sunt ignorate. Proiectul a fost de două ori amânat. Guvernul Dăncilă propune prima rectificare bugetară după aproape şase ani.
Teodorovici, ministrul Finanţelor a dat asigurări, la ultima şedinţă a cabinetului Dăncilă, că rectificarea bugetară ajunge luni pe masa Guvernului. Proiectul însă nu a fost nici măcar lansat în dezbatere publică.
Mai rău, nici instituţiile care ar fi trebuit să îl avizeze nu l-au primit. În plus, ALDE nu e de acord cu modul în care au fost împărţiţi banii, iar, potrivit unor surse, rectificarea este negativă. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu susţine că miniştrii săi nu vor vota rectificare bugetară şi că rectificarea reflectă strict viziunea Partidului Social Democrat.